Despre papagali - Spaima Perusilor


Motive pentru spaimele perusilor si metode de imblanzire


Multi posesori de perusi se intreaba de ce perusul lor este atat de speriat cand cineva se apropie de cusca si de ce, uneori, isi foloseste si ciocul pentru a "agresa" si indeparta persoana care il deranjeaza. Cand ii este teama de ceva, perusul bate puternic din aripi, caraie si incearca sa se indeparteze de ceea ce i-a provocat spaima. De asemenea, daca nu se poate indeparta, incearca sa se apere de potentialul agresor, muscand.

In general, dupa mai mult timp de convietuire cu omul, perusul nu se mai sperie si devine chiar destul de prietenos si chiar docil. De obicei perusii care se sperie atat de tare cand stapanul se apropie de cusca sau incearca sa introduca mana in spatiu sau, sunt de foarte putin timp in posesia persoanei respective. Spaima lor este justificata de faptul ca nu s-au obisnuit cu noul proprietar sau chiar cu prezenta omului in general.

Obisnuirea perusului cu stapanul sau si cu alti oameni care eventual ii viziteaza stapanul se numeste socializare.

Imblanzirea oricarei pasari este o sarcina dificila, pasarile fiind in general foarte sperioase si sensibile la schimbari si la ceea ce ele considera ca fiind o invadare a spatiului personal. Trebuie ca stapanul sa dea dovada de foarte multa rabdare pentru a reusi. Astfel, initial, apropierea de cusca se va face intai numai in momentul in care trebuie administrata hrana, incet, fara miscari bruste, timp in care perusului i se va vorbi continuu, cu voce calma, mangaietoare si cuvinte de alint. In timp el va asocia vocea dumneavoastra cu faptul ca primeste hrana si va fi mult mai increzator cand va veti apropia de cusca.

In doua-trei saptamani, dupa ce perusul incepe sa nu mai dea semne de spaima cand va apropiati de cusca, puteti incepe sa va apropiati si fara a avea in mana mancare. Intotdeauna cand va apropiati de cusca, fie ca doar treceti pe langa sau chiar vreti sa ii dati atentie, vorbiti-i si alintati-l. Se va obisnui cu dumneavoastra si, in timp, va fi foarte fericit sa va auda si sa va vada ca va apropiati.

Pentru a putea introduce mana in cusca fara teama ca perusul v-ar putea ciupi de frica, procedati similar - introduceti intai mana in cusca numai cu mancare si incurajati-l astfel sa ciuguleasca "delicatesele" direct din palma. In timp se va obisnui chiar sa se urce singur in palma dumneavoastra, chiar daca nu aveti mancare, in speranta ca va gasi obisnuitele delicatese acolo.

De fiecare data cand perusul se sperie, perseverati cu blandete si rabdare - rezultatele nu vor intarzia sa apara!

Today, there have been 12589 visitors (16194 hits) on this page!
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free